Recomandare de carte. ”Insula cărților’’ – ,,o remarcabilă realizare a literaturii române de azi” scrisă de George Arion

Publicat: 09/10/2020, 14:00
Actualizat: 09/10/2020, 15:02

George Arion  și-a făcut debutul literar în anul 1966, odată cu publicarea unei colecții de poezii, iar în momentul publicării primului său roman polițist, Atac în bibliotecă, a fost caracterizat drept „un Raymond Chandler român” de către criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu, el însuși autor de paraliteratură. În prezent, este directorul Publicațiilor Flacăra din România, președinte al Fundației „Premiile Flacăra” și, totodată, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Autor al unui libret de operă și al mai multor piese polițiste, George Arion a publicat în anul 2014 cartea ,,Insula cărților’’, care spune povestea unui mare pasionat de lectură: familia îi vinde pe ascuns miile de volume pe care le strânsese de-o viață.

George Arion,  distins de trei ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1985, 1995, 1999)

Un bibliotecar pensionar trăiește într-un oraș în care semnele dezinteresului față de literatură sunt din ce în ce mai vizibile, întrucât bibliotecile sunt tot mai puțin frecventate, anticariatele și editurile dau faliment, iar cărțile stau nevândute în librării. Acesta primește, într-o zi, vestea că familia sa îi vinde pe ascuns miile de volume pe care le strânsese de-o viață.

Soarta îi scoate în cale un miliardar care posedă o bibliotecă imensă pe o insulă, angajându-l să-i ordoneze volumele aflate acolo.

Odată cu popasul în acel loc, bibliotecarului află un adevăr cutremurător: în urmă cu mulți ani, pe insulă, s-a comis o crimă. Smuls cu brutalitate din universul cărților, eroul încearcă să reconstituie faptele care au condus la tragicul eveniment.

După cum afirmă criticul literar Alex Ștefănescu, Insula cărților este ,,o remarcabilă realizare a literaturii române de azi”

George Arion este un autor de romane mystery & thriller român, poet, prozator, eseist, libretist, scenarist și publicist, iar cărțile sale au fost traduse în engleză, franceză, rusă și macedoneană. În 2013, Asociația Națională a Detectivilor din România i-a acordat titlul de Detectiv de onoare.

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal